CONFIGURAŢII INTERIOARE (PATTERNS)

Mîţa de pe scara mea :)

M-am întîlnit cu mîţa azi-dimineaţă, cînd am plecat de-acasă, cu o jumătate de etaj mai jos, lîngă ghenă. M-am tot întîlnit cu ea zilele astea. Îşi face veacul pe scara blocului, ne intersectăm paşii şi privirile cînd la un etaj, cînd la altul, ea umblind demnă ca o felină ce e şi privindu-mă rece, fără sentimente, analizindu-mă parcă din pur interes. Probabil că nu valorez prea mult pentru ea, că eu nu-i dau mîncare, precum cele cîteva vecine miloase şi iubitoare de animale, din bloc. Nu pot să zic că-i grasă, e... împlinită. Are o faţă rotundă şi o aparenţă de stil ce răzbate din felul cum se mişcă. Mi-e greu s-o calific, ca atitudine adică, uneori o văd ca pe-o maidaneză cu ceva stil, alteori ca pe-un exemplar de rasă, cu ceva porniri de maidaneză, mai mult sau mai puţin reprimate. [.....]

Azi-dimineaţă, carevasăzică, mîţa era preocupată, de la coadă pîn' la mustăţi, de un porumbel care se dezmorţea pe pervaz, de partea cealaltă a geamului scării, armat cu plasă metalică. Am putut s-o privesc de aproape pe mîţă azi, atenţia ei fiind acaparată complet de zburătoarea de dincolo de geam. Am încercat s-o sperii, am testat chiar de cîteva ori şi celebrul pîs-pîs - nimic. Ea vedea şi auzea doar porumbelul, de parcă geamul armat dintre ei nu conta. Şi-atunci mi-a picat fisa: dumneaei mîţa nu înţelegea geamul. Era ceva mai presus de înţelegerea ei pisicească, sensul geamului, ca limitare. Aparent percepea bariera, fiindca nu se-arunca de nebună în geamul închis, însă nu procesa mai departe de-atît, rămînînd blocată, cumva, în proiect, în intenţia / nevoia ei de-a înşfăca porumbelul. Mi-am permis să rînjesc de unul singur în lumina mohorîtă a holului, păi eu am întîlnit şi oameni, nu doar pisici, (alţii, cică aşa tre' sa zici cînd vrei să baţi un apropos fin... am citit recent undeva), care-şi propun să înşface ori să controleze ceva, uneori alţi oameni, neluînd în seamă limitarile obiective, iar în cazul cînd e vorba de oameni, de voinţa acelora. Rămînînd, acei alţii, blocaţi în proiect. Precum mîţa de pe scara blocului meu.
Am simţit pentru cîteva clipe compasiune milă pentru biata mîţă, care, urmărind concentrată "porumbelul ei", cum se plimba pe-afară de-a lungul pervazului, s-a înfipt cu toată dăruirea în fanta îngustă din zidul din dreapta, cu răspuns către camera ghenei. M-am gîndit tot atunci, văzînd-o cum se duce tot înainte spre ghena de gunoi, orbită, indiferent de ce-i stătea în drum, pentru a "pune laba" pe ceva de neatins pentru ea, că mîţa arăta mai mult ca niciodată ca o maidaneză cu pretenţii exagerate de pisică de rasă, care nu-şi asumă erorile ci le consideră acţiuni de-a dreptul fireşti. Cel puţin în dimineaţa asta de marţi, mîţa aşa s-a purtat. De fapt eu greşesc, pretinzînd în sinea mea unei biete mîţe să înţeleagă ceva abstract.
Mai jos, un cîntecel ce mi s-a parut potrivit pentru mîţă, aşa cum am văzut-o manifestîndu-se azi, cumva detaşat, din afară. Cu privirea fixă, uşor disperată...
Blondie - One Way Or Another (Live Midnight Special 1979)