COCOPISIŞOARE ŞI ŞULCACELE

Printre atîtea momente cu şi fără sens ce mă bîntuie din copilărie l-am ales pe acesta: titlul tăiat în două al unui desen animat românesc, de doi lei dealtfel, din moment ce nu-mi amintesc decît atît despre el. De fapt se numea: cocoşul, pisica şi şoarecele da’ a apărut efectiv pe ecran o foarfecă şi l-a tăiat în două, pe verticală, sub privirea mea uluită, recompunîndu-l în cocopisişoare şi şulcacele. Cool.
Hai să consumăm în mod intelectual cîteva calorii din cele mult prea multe înghiţite săptămîna aceasta, descifrînd – ori doar savurînd – o construcţie asemănătoare: am luat patru fraze, cam de aceeaşi lungime, apoi le-am tăiat împreună ca pe cîrnaţii de mai multe soiuri, obţinînd un platouaş asortat numai cu virgule. Specially for you.

încă nu te-ai trezit, se vede, e dimineaţă, pînă adineauri a plouat şi cred c-o să mai plouă din nou, violenţa furtunii răbufneşte într-o cadenţă palpabilă dar a cărei sursă îmi scapă, la o analiză fugară, aş vrea să-ţi înţeleg chimia, e complexă, zic eu, primul val de feromoni aproape m-a culcat la pămînt, există o oră anume cînd caşti şi tu ca tot omul, mai discret uneori, deghizînd căscatul într-un oftat, iar tu dormi pe tine în staţie, mă uit în ochii tăi ce fixează fără sens o bordură de beton, stau nemişcat, contemplînd-o, în speranţa de a-i întelege resorturile interioare, ca o avalanşă îngheţată, aproape nici n-am simţit unghiile ascuţite, ori ca hipopotamul, arătîndu-ţi plombele, cu ochii închişi, fericit şi vocal, de cinci minute mă uit, nici nu mă bagi în seamă, te uiţi fix în continuare la bordura aia, accept cu greu faptul că punctul fix este ea, furtuna, iar eu – element trecător, într-o haotică mişcare relativă, lăsînd dîre însîngerate pe obrazul meu, mult prea delicat pentru tine se pare, straniu mod de a-ţi arăta iubirea mai ai, cu urechile date pe spate, agitîndu-te ritmic

Poftiţi, luaţi voi amintirea asta cu totul din creierul meu, pe mine mă doare.