Pentatonix - The Sound of Silence
Din cînd în cînd / periodic mi se reamintește / mă văd obligat să conștientizez că materia e perisabilă. Că nu ne putem baza pe ea la greu. Că am făcut o afacere proastă combinîndu-ne cu ea. Că da, am cîstigat poate definiție și concretețe în formă și nenumărate nuanțe noi și extravagante în simțire, însă pentru asta ne-am pus la bătaie însăși nemurirea. A meritat?.. În ultima vreme sînt tentat să spun că nu.
Mă întreb cît timp mi-a mai rămas, ca formă decent funcțională într-o lume de materie. Suficient oare să apuc să fac ce mi-am propus?..
Cică la asta folosește credința.
Nu credeam să-nvăț a muri vreodată. Eminescu.
.jpg)
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu