A: Sunt un om fericit.
B: Ete trosc, ce prostii îţi mai dau prin cap.
A: Jur, sunt un om foarte, foarte fericit.
B: Păi n-ai cum.
A: Ba am cum. Priveşte-mă.
B: Mă uit la tine şi văd că ai fălcile late şi nasul mare.
A: Coaie, cât contează fălcile mele late comparativ cu imensitatea timpului şi a spaţiului. SUNT UN OM FERICIT.
B: Şi eu îţi zic că nu eşti.
A: Ba sunt.
B: Eu cred că doar pozezi în fericit, să se oftice fraierii.
A: E ca şi cum aş poza în om sătul, când mie îmi chiorăie maţele. Prea puţin mă interesează pozatul. Sunt un om fericit.
B: A, e mai grav. Te minţi singur.
A: Ce interes aş avea?
B: Cum ai defini tu fericirea?
A: O stare de bine.
B: Prea general. Prea ca la ţară. Dă-mi o definiţie ştiinţifică.
A: Mă doare-n cur de definiţii, SUNT UN OM FERICIT.
B: Şi eşti şi ignorant pe deasupra.
A: Da, bă, sunt. Sunt, dacă asta te face şi pe tine fericit.
Omul fericit vrea să-i ştie şi pe ceilalţi fericiţi. Omul alergic la fericire vrea să convingă pe toată lumea că sunt nefericiţi, volens-nolens.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu