Images from House, M.D. S01E11
Nu, nu ne place durerea. De ce? Păi, pentru că doare. Durerea doare, frumos truism. Dar și atît de adevărat.
Ideal e, atunci cînd ne doare ceva, să eliminăm cauzele care provoacă durerea. Dar soluția asta nu ne este întotdeauna la îndemînă. Așa că, pe lîngă calmante și paleative - minciuni adică - găsim soluții de management al durerii.. Am observat și eu pe propria-mi piele, precum desigur și alții, că atunci cînd avem două sau mai multe dureri, cea mai intensă dintre ele “cîștigă” atenția sistemului nostru senzorial. Aia ne doare, ălelalte nu, pînă dispare aia principală din peisaj. Precum înotătorii experimentați care, atunci cînd pățesc cîte un cîrcel în mijlocul vîltorii, înfig un ac în mușchiul recalcitrant și nu se îneacă, putem “bloca” o durere necontrolabilă provocîndu-ne o alta mai intensă, însă controlabilă. Fiindcă lipsa controlului asupra durerii este mai periculoasă, în sine, decît însăși durerea. Adică faptul că ne doare ar fi suportabil, în cele din urmă, cu condiția să putem decide noi ce, cît și cînd să ne doară. Ne simțim atunci “în control” asupra durerilor noastre. Ne simțim “în control” asupra noastră, a faptelor și acțiunilor noastre.
Ne simțim... în control. E bine să fim în control. E normal să fim în control.
Și chestia asta se extinde dincolo de limitele corpului fizic. Uneori decidem să rupem, de exemplu, o relație care ne face rău permanent și nu are perspective, într-un cuvînt toxică. Așa că suportăm o durere intensă, dar de scurtă durată, durerea rupturii. Pentru a nu mai suferi pe termen lung și pentru a reveni la starea normală.
Fiindcă, orice ar zice unii, normal e să nu ne doară nimic, normal e să nu suferim.
Aia e starea de normalitate, cînd ești în control și nu suferi.
.jpg)
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu