Realitatea unei despărțiri e greu de acceptat, așa că avem tendința să ne prefacem că nu o vedem. Ne spunem cît putem de convingători că nu e acolo, în mijlocul camerei. Că nu se tot uită la noi cu privirea aia fixă. Că nu ne împiedicăm tot timpul de ea, atunci cînd încercăm să o tot ocolim. Așa că prelungim momentul cît de mult putem. Găsim pretexte străvezii, gen hai să-ți spun ce-o să fac în vacanță, pe unde ma duc, ori uite ce mi-am mai cumpărat, ori ce mă mai doare. Paleative, adică.
Și dintr-o dată brusc o vedem, în toată disperarea ei mută. Realizăm atunci că ne zbatem degeaba, că nu putem repara nimic de fapt, că ce-i omorît, omorît rămîne.
Ǎsta-i momentul în care se face liniște. Adîncă, apăsătoare. Tristă.
Chiar și nespusă explicit, tristețea se simte.
Hengist and Horsa arrived in Kent as mercenaries at the invitation of the
British and became the first English kings - I am incredulous that not all
English people know this
-
Hengist and Horsa were illegal immigrants and look what happened to them.
Even the least educated Romanian knows about the earliest Dacian kings,
Burebist...
Acum o zi
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu