duminică, 30 iunie 2013

IRA MELANOX STYLE

Ira Melanox by Serge Brussolo - cover

În Ira Melanox, Serge Brussolo descrie o lume a viitorului nebună, în care stresul îşi pune amprenta pe oameni în moduri aberante. La o extremă, cei cu oase friabile, "de sticlă", gata să-şi fractureze cîte un os la orice gest mai brusc, nemaivorbind de efort. Aceştia îşi duc viaţa sub strictă supraveghere medicală, avînd reţetă inclusiv pentru greutatea maximă a paharelor pe care le pot ridica, la bar. Reţetă care nu-l împiedică pe cîte unu' să facă implozie şi să se transforme într-un soi de piftie în faţa celorlalţi, boala fiind evolutivă. În faza terminală ajung precum melcii, în cochilii de ghips, susţinuţi în viaţă de aparate, într-o clinică lugubru de tăcută. La cealaltă extremă, alţii dezvoltă terminaţii osoase abundente, precum coarnele, care cresc neîncetat pînă-i acoperă ca o scoică dură, iar ei intră într-o stare catatonică, închistaţi complet. Şi mai zice el şi alte chestii, în restul de 99% din cartea aia, da' nu-mi stă mie capul la ele acum.

Am aflat de pe net zilele astea ploioase, de nevoie, că a noastră coloană vertebrală şi discurile ei năzdrăvane ar fi, din punct de vedere tehnic, o structură pretensionată, precomprimată mai exact, pentru a putea rezista presiunilor enorme la care e supusă. Contractura musculaturii toraco-abdominale scade presiunea suportată de coloană, mai scrie acolo. Că un om mai slab îşi solicită coloana mai puţin decît unul gras, nu doar fiindcă e mai slab cică, ci fiindcă tonusul musculaturii lui toraco-abdominale e mai bun, preluînd o parte mai mare din sarcină. Aici stau bine pe de-o parte, c-am slăbit, şi prost pe de altă parte, că n-am pus în locul şuncii nişte muşchi, ceva. Că atunci cînd te-apucă criza de spate, singura soluţie e să te culci pe-o parte cu genunchii îndoiţi şi cît mai ridicaţi, poziţia asta fetală fiind singura poziţie care ar scădea presiunea şi ar ajuta la refacerea discurilor intervertebrale, echivalentă cică cu ghipsarea fracturilor. Nu să stai în picioare, ori în fund, cu spatele chiar sprijinit, ori întins cu faţa-n sus, poziţiile astea nu reduc presiunea. Că e bine să încălzeşti zona, însă nu prea tare, existînd riscul ca o încălzire prea puternică să intensifice durerea. Eu am utilizat încărcătorul de la laptop, legat cu un fular :). Nici prea rece, nici prea cald. Ca la zmei. [....]

Cam atît, despre starea mea de meduză umblătoare de zilele astea. Cine se tîrîie, nu se-mpiedică, cică. Ba nu, greşesc, era alta parcă, aia cu ce nu te omoară, te face mai puternic. Anyway.
Uite un băiat care n-are probleme cu discurile, ca mine :D Sau mai bine zis n-avea, pe vremea aia...
Guns N' Roses - Sweet Child O' Mine

2 comentarii:

DaenIris spunea...

Am citit Febra, de acelaşi autor şi m-a orpilat. Tipul ăsta are o plăcere anormală pentru boli, suferinţă fizică şi mizerii biologice.

Şi să ştii că ultima variantă a zicalei e: ceea ce nu te omoară, te schilodeşte.
Mie mi se potriveşte.
:))

JOKER spunea...

@ Blue: Dap, individului îi cam lipsesc nişte doage, parol. L-am citit cînd eram june şi aveam stomahu' mai tare. Mi s-a parut totuşi că descrie destul de bine ceea ce am simţit zilele astea...

"Frumoasă" varianta zicalei, păcat că nu pot să rîd. Că dacă rîd, ma doare spatele.