SCINDAREA DE SINE

Morgan Frazier - I Want You to Want Me [The Voice 2015]

Oare ce poţi să înţelegi cînd cineva îţi spune:

EU nu am nevoie de tine.
Corpul meu are nevoi.
Emoţiile mele au nevoi.

EU nu am nevoie de tine.

Deci, carevasăzică, ce înţelegi, auzind asta, că eşti dorit ori nedorit? Acceptat ori respins?
Un trup are nevoie de un alt trup. Emoţiile se umplu din alte emoţii. Un EU caută compania altui EU.
EU am înţeles că sînt nedorit, deci respins. Fiindcă dacă doar una sau doar cîteva din "componentele" mele sînt dorite şi acceptate pe cînd altele nu, înseamnă că domnia-mea, ca un întreg ce mă aflu, sînt ne-acceptat şi ne-dorit.
Deci, sînt respins ca întreg. Simple as that.
Iar faptul că asta înţeleg nu e vreo "negustorie de mine", ci e recunoaşterea unui fapt evident. Fiindcă nu e nimic de negociat aici, e ori albă, ori neagră. La mintea cocoşului, gen.
Vai de cei ce se "sparg" pe sine în componente şi rămîn aşa, scindaţi. Ca o funcţie multiliniară, ca un tensor. Nu vor fi niciodată în acord cu ei înşişi, nu vor fi niciodată fericiţi. Iar cînd vor trebui să facă vreo alegere de soiul ăsta, una sau mai multe componente din ei vor rămîne pe dinafara întregului, nefericite.
Pînă şi nefericirea unei componente, raportată la un întreg, e mai uşor de dus. Dacă o raportezi doar la ea însăşi, e covîrşitoare.