joi, 6 septembrie 2012

STROPI DE CRISTAL, VINDECǍTORI

Woman and Dragon

* Cînd plînge un Dragon, nu auzim nimic cu urechea. Se strînge doar inima-n noi ca de-o durere surdă, la fiecare bătaie; privirea vede dincolo de lucruri ori fapte, în vreme ce părul se ridică pe spate, electrizat.

* Cînd plînge un Dragon, aerul îşi modifică consistenţa, absorbind, reţinînd si conţinînd apoi în sine vibraţii, precum bătăile unor aripi de fluturi, ritmate.

* Cînd plînge un Dragon, păsărelele amuţesc prin copaci, speriate, frunzele îngălbenesc dintr-o dată, chircindu-se cu trosnete seci, iar soarele, deşi străluceşte suprarealist deasupra a toate, nu mai încălzeşte deloc.

* Cînd plînge un Dragon, toată lumea e tristă, vorbeşte puţin şi în şoapte, şoapte ce se-aud clar şi neaşteptat de tare pînă departe, cu reverberaţii, ca dintr-o imensă cavernă de piatră.

* Cînd plînge un Dragon, timpul miroase a cremene-ncinsă udată de ploaia de vară, gesturi şi lucruri altădată mărunte devin importante, iar cele de obicei importante ne sînt atunci, în mod evident, inutile. [....]


* Cînd plînge un Dragon, lacrimile lui, scuturate-n ascuns, n-apucă să ude pămîntul, cristalizîndu-se-n cădere în picături delicate, uşoare, cu străluciri albe ca de diamant. Cel ce-i atins de ele atunci se vindecă, ca prin minune. De orice.

* Cînd plînge un Dragon, îngerii în trecere se-opresc o clipă din zbor, planînd în cercuri largi, deasupră-i, tăcuţi. Din solidaritate / frăţie / mîngîiere / iubire.

Images from wallbase.cc  Music: State of Independence by Jon Anderson

STATE OF INDEPENDENCE

Songwriters: ANDERSON, JON / PAPATHANASSIOU, EVANGHELOS: SEE "VANGELIS"

State of life-may I live-may I love
Coming out the sky, I name me a name

Coming out-silver word-what it is
It is the very nature of the sound the game
Siamese, indionese. to tibet treat the life
As a game, if you please

(hey)

Coming up-carabi-this sense of freedom
Derives from a medative state

Movin' on, 'believe' that's it, call it magic
Third world, it is, I only guessed it

Shablam idi shablam ida
Shablam idi shablam ida
Shablam idi shablam ida

Shot to the soul-the flame of oroladin
The essence of the word
The 'state of independence'

[interlude]

Sounds like a signal from you
Bring me to meet your sound
And I will bring you to my heart

Love like a signal you call
Touching my body my soul
Bring to me, you to meet me here

Home be the temple of your heart
Home be the body of your love
Just like holy water to my lips

(hey, hey)

Yes I do know how I survive
(yes I do know) know why I'm alive
To love and be with you
Day by day by day by day

(hey, hey)
Say-aye yaya oh
(yayah yaya oh)
'be the sound of higher love' today

(yayah)

(hey, hey)
Time, time again, it is said
We will hear, we will see
See it all-in his wisdom-hear
His truth will abound the land
This truth will abound the land
This state of independence shall be
This state of independence shall be
Time, time again, it is said
We will hear, we will see
See it all-in his wisdom-hear
His truth will abound the land
This truth will abound the land
This state of independence shall be
This state of independence shall be
This state of independence shall be
This state of independence shall be
This state of independence shall be
This state of independence shall be

8 comentarii:

Ghost spunea...

doctore, dupa cum ai descris dragonu, incep sa ma simt dator fatza de adevar si sa admit ca am vazut si io medusa.

JOKER spunea...

:)
Mulţumesc de sinceritate, Suflete... Mă bucur pentru tine, că ai supravieţuit "întîlnirii de gradul 3", adică...
Însă în ultima vreme mi-am pierdut statutul de "doctor". Am (re)devenit un simplu şi banal pacient.

Ghost spunea...

inca una de legenda si ma-ntorc la mine-n grota; de ce plang dragonii?

JOKER spunea...

Dragonii... au suflete mult prea sensibile, în spatele aparenţelor dure, a pielii solzoase şi a ghearelor ascuţite... Îi răneşte murdăria lumii acesteia, plină de... concret. Adesea, chiar prin noi.
Şi-atunci plîng în ei înşişi, tăcut şi sfîşietor totodată. Pentru ceilalţi, aproape neauzit.

pandhora spunea...

Întunecând întunericul,
iată
porţile luminii...

Nichita Stanescu

JOKER spunea...

Annie Lennox o spune mai bine ca mine...
http://www.youtube.com/watch?v=04nnKuyNNbo

pandhora spunea...

frumos spune...
"And you'll be here in my arms
Just sleeping"
si asa apar povestile...

JOKER spunea...

Poveştile, da... conţin o doză de visare... cu ochii larg deschişi...