luni, 14 decembrie 2009

J. A ALES, DE DATA ASTA, DOAR SĂ ASCULTE.

Feet - undertable...
Ghemuit într-un colţ al impunătoarelor trepte de marmură albă, J. ascultă atent, cu ochii strîns închişi, paşii din jur. Nemişcarea completă are avantajele ei, îşi spune. Mai exact ideea că stai nemişcat iar restul realităţii, nu-i aşa, se mişcă nebuneşte în jurul tău, faţă de propriul tău sistem de referinţă, iată un sentiment reconfortant. Concentrîndu-se, poate deosebi fiecare trecător în parte, folosindu-şi imaginaţia pentru a-i vedea apoi cu ochii minţii cum trec, unul cîte unul, pe lîngă el. Fiecare cu sentimentele lui, îşi spune J. zîmbind uşor amar, din colţul buzelor, poate aproape auzi reflectîndu-se în ritmul paşilor fiecarui trecător sentimentul care îl domină. De-a lungul anilor de ascultare atentă a devenit expert în a identifica tropăitul ţanţoş al egoismulului, ţăcănitul de tocuri al invidiei, vibraţia surdă a urii, tîrşîitul specific al lipsei de scop. Pasul ocolit al fricii. Over all, cu cît sentimentele dominante sînt mai negative, cu atît paşii le sînt mai apăsaţi, răsună mai tare.
La extrema cealaltă, sentimentele pozitive funcţionează precum niste amortizoare de zgomot, paşii fericiţi aproape nu se aud, ecoul lor ajunge la J. blînd, ca un fîlfîit uşor, de aripi pufoase. Aude atît de rar aşa ceva în ultima vreme, îşi spune J. constatativ, în timp ce zîmbetul de mai devreme i se usucă treptat, într-un rid de expresie. Cîţiva neuroni îi atrag atenţia asupra contradicţiei: recunoaşterea gîndurilor negre i-a provocat o coajă de zîmbet, iar fericirea - tristeţe. Poate a luat-o razna şi el, ce-ar fi de mirare, după atîţia ani de ascultat, în tăcere.

Clopotele catedralei îl smulg cu bîndeţe dar ferm din noianul de gînduri. Se lasă pătruns pînă la ultima fibră de vibraţia profundă, iar J. asistă cum cascada sonoră se revarsă asupra lui, tumultoasă, curăţindu-l complet, prin toate ungherele, ducînd la vale gunoaiele. Simte vibraţia profundă încă umplîndu-l ca un val de energie palpabilă, multă vreme după ce clopotele, în sfîrşit, s-au oprit. După cîteva clipe, J. se ridică şovăitor, adunîndu-şi pe pipăite bagajul, apoi îşi desface din trei mişcări bastonul alb, rabatabil. Coboară tacticos, una cîte una, treptele de marmură albă, apoi se depărtează încet, atingînd din loc în loc, la intervale inegale de timp, trotuarul în faţa lui cu bastonul, înlocuind treptat atmosfera vibrantă din jur cu ţăcănitul sec şi neregulat. Sîntem ceea ce sîntem, îşi repetă în gînd J. expresia auzită cîndva, într-un film parcă. De fapt, J. a venit aici, în lumea asta, doar să asculte.

11 comentarii:

ici-colo spunea...

J., incep sa ma intreb cum mi se aud pasii, ici-colo. sper ca in general nu se aud; si uneori, asta e...

JOKER spunea...

Paşii tăi sînt relativ OK, Lucian (poate un bob cam impetuoşi...), da' ai altora efectiv bubuie. De toate cele.

ici-colo spunea...

probabil ca dupa 9 ani pe aici m-am modificat genetic. basca faptul ca mersul relativ silentios este, pentru mine, o chestie recent invatata.

si din cand in cand, recunosc, am momentele mele galagioase; stii cum se spune... nimeni nu-i perfect, nici macar eu :)

una peste alta, cred ca ai dreptate cu pasii care bubuie; ma gandeam, de exemplu, la MN, care zici ca bate cuie in pardoseala cand merge prin OZN-ul nostru. alte propuneri?

JOKER spunea...

... Lucian, neobosit în căutarea concretului :))... Hai să nu concretizăm, te rog eu.

alex spunea...

hmmm

JOKER spunea...

Welcome here, Alex. And Happy New Year!

Lavinia spunea...

Si eu imi ziceam candva asa, ca nu pot decat sa ascult sau sa ma uit. Apoi crezul asta mi-a dat peste nas cu stil. Acum cred ca intr-adevar nu avem puterea sa facem orice vrem, dar ca nici nu suntem facuti doar ca sa ascultam. Parerea mea.

JOKER spunea...

Am avut şi eu, ca atîţia alţii, momente de "Liber Arbitru Zero". Despre aşa ceva e vorba aici. Cred...

Lavinia spunea...

Ce s-a intamplat?... De ce ai sters comentariile la mine?

JOKER spunea...

Pentru ca m-am comportat aiurea, intrind in discutii aiurea cu Ghost, pe pagina ta. Ai sesizat corect.
Nu trebuia sa-i raspund.

JOKER spunea...

ok