ÎNGROZITORIUM [On Hallowe'en]

Death, Come Near Me by FuocoGotico
Paşii grăbiţi ai lui J. trezesc ecouri inegale în noapte, tîrşîind din loc în loc prin grămezile de frunze veştede, adunate de vînt pe caldarîmul de piatră cubică udă, prin faţa cimitirului părăginit. Oraşul mormăie surd în aerul rece, sub lumina roşie a lunii aproape pline, ce-i zîmbeşte la răstimpuri dintre norii negri şi grei. Un cîine se decide să-şi urmeze pornirea ancestrală şi urlă, undeva printre crucile strîmbe ale cimitirului, în cîteva clipe îi răspund prieteni din întregul oraş. J. îşi adună mai aproape de trup geaca de fîş, încercînd să contracareze fiorul ce-i urcă, incontrolabil, pe şira spinării. Respiră adînc, sacadat, realizînd pregnant pentru cîteva clipe cît e de frig. Se opreşte o clipă din mers să-şi aprindă o ţigare, să contracareze - cumva - fiorul, reuşeşte pentru cîteva clipe, expiră fumul încet, fericit. Deodată simte o bătaie discretă pe umărul stîng şi - pînă s-apuce să tresară - o voce hîrîită îl întreabă, şuierat, dacă are un foc. Sigur că da, cum să nu, răspunde precipitat siluetei negre, înalte, cu glugă, apărută de niciunde brusc lîngă el, caută febril cîteva secunde cu amîndouă mîinile prin toate buzunarele cu un început brusc de panică, şi dacă nu-şi găseste bricheta, păi abia şi-a aprins ţigarea cu ea, adineauri. O pescuieşte din ultimul buzunar al pantalonilor, ce i-o fi venit s-o pună tocmai acolo se-ntreabă J., cu fumul în ochi, o-ntinde cu un gest brusc străinului tăcut, cu faţa ascunsă în umbra glugii negre. Străinul ia bricheta cu o mişcare firească, acum totul va reveni la normal, se-ncurajează J. ignorînd ţăcănitul surd al falangelor descărnate pe plastic, o să scoată o ţigare şi-o s-o aprindă, îşi spune, ce gînduri absurde îmi umblă prin creier, sigur că are faţă, o să o văd în cîteva clipe, mai trage o dată adînc din ţigarea pe care o ţine între degetele tremurînde. Străinul însă scoate din faldurile mantiei largi o lumînare, o aprinde cu bricheta lui J., apoi un felinar rotund, dintr-un dovleac, în care fixează tacticos lumînarea aprinsă şi îi pune încetişor capacul, cu degetele lungi, descărnate. Parcă nu mai e chiar atîta de frig, îşi spune J. brusc transpirat, în timp ce silueta îi întinde bricheta înapoi, hîrîind un mulţumesc, ţăcănit ritmic din maxilarul inferior. Pentru puţin, se aude răspunzînd, de undeva de departe, poţi s-o păstrezi, mai spune, poate mai ai pe undeva vreun felinar de aprins. Fantoma bagă bricheta într-un fald al mantiei, într-o tăcere lugubră. J. îl aude apoi, ca prin vis, hîrîind încetişor: … Auzi, J., de ce nu vii cu noi, la petrecere? Doar o dată pe an e Hallowe'en… Ai cumva alte planuri?... Apoi, nemaiaşteptînd răspunsul, începe să plutească uşor, fără zgomot, către cimitir.
J. fumeaza apoi, nehotărît, trei ţigări, aprinzîndu-le una din jarul celeilalte, privind, rînd pe rînd, oraşul cufundat în beznă, apoi cimitirul, luminat de felinare-dovleci, din ce în ce mai multe printre crucile strîmbe. La urma urmei, de ce nu, îşi spune, aruncînd cu un bobîrnac ultimul chiştoc într-o baltă, mai ales că nu are cu adevărat alte planuri. Se apropie precaut de gardul cimitirului, capătă curaj cînd o mînă îi face semn ca să vină. Se vede pe sine cumva din afară, alergînd către luminile vesele ale felinarelor, sub privirea lunii roşii şi pline. Din ce în ce mai plină, cu fiecare secundă mai plină.