marți, 13 octombrie 2009

MAN IN THE RAIN


Dacă poţi întrezări veselia verii trecute în frunzele galbene, lipite vremelnic de geamul tău, printre stropii de ploaie, dacă poţi simţi natura pulsînd, sub cerul plumburiu, în rafalele şuierătoare şi reci, dacă poţi admira un copac ce moare un pic peste iarnă, adăugîndu-şi încă un inel uscat sieşi pînă la viitoarea renaştere, ei bine, da, dacă poţi inspira adînc, fericit, cînd vîntul turbat îţi fură fumul ţigării din gură, atunci eşti pregătit să guşti frumuseţea Omului În Ploaie.

Mike Oldfield & Cara Dillon - Man in the rain

8 comentarii:

Rodica Botan spunea...

... in treacat pe-aici, savurind frumusetea unor ginduri simple si adinci si adevarate...
Ma minunez intotdeauna de usurinta cu care colorezi frazele...si ma delectez privind fiecare pictura creata din numai citeva litere...

JOKER spunea...

Mulţumesc pentru gîndurile bune. Ar trebui să ne lăsăm mai des pătrunşi de ritmurile profunde ale naturii, să ne extragem din răul ce ne-nconjoară.

StrongIndependentWoman spunea...

Te invit la NaNoWriMo anul acesta. :) Pe tine personal, nu trimit spamuri tuturor celor pe care ii urmaresc. :)
Hai, arunca un ochi aici: www.nanowrimo.org , si la mine pe blog pentru mai multe detalii.

JOKER spunea...

Mulţumesc că te-ai gîndit la mine. M-am uitat cîteva minute pe-acolo: 50,000 cuvinte pe lună?! Mai scrie pe-acolo că nu contează calitatea, ci cantitatea. Aşa să fie?...

ici-colo spunea...

hmm, imi place Omul in Ploaie; stie sa vada dincolo de Plumb...

JOKER spunea...

... adică mai ceva ca Superman, nu?... :)

StrongIndependentWoman spunea...

Da, in cazul NaNoWriMo, asta conteaza. Ei nu incearca decat sa ajute la depasirea blocajului scriitorului. 1670 de cuvinte / zi timp de o luna iti cultiva viteza de scriere. Eu sunt convinsa ca in final, conteaza foarte mult calitatea daca vrei sa publici ceva, dar ca exeriment te poate ajuta. Serios, ce ai de pierdut? 1700 de cuvinte iti iau 2 ore. E numai o chestiune de vointa. :) Mai gandeste-te. :)

JOKER spunea...

Mai exact 1666.(6) cuvinte pe zi, mda. Sună ca şi cum aş lărgi o gaură ("orificiul meu liric" - cum spunea S. Lem), cu forţa, ca să curgă mai mult. Foarte tehnic.