joi, 19 februarie 2009

NEMULŢUMIREA DE BINE. BINELE CELORLALŢI.

GreenFaceLana
Nemulţumirea i se revarsă din priviri într-o deversare continuă şi sinuoasă de valuri, concentrică. Coboară apoi, pătură grea, la nivelul podelei, se-adună încet de jur împrejurul gleznelor, compactă precum ceaţa de scenă.
Cutele fine converg şi ele radial către buze, gura uscată de pungă legată strîns cu un şnur, în ciuda tuturor celorlalţi.
Orice i-ai spune nu-i e pe plac, cu un minim efort găseşte cusur în tot ce se-ntîmplă să-i stea împrejur mai mult de două secunde. Ucide cu premeditare rîsul cu o simplă ridicare din umeri, duşmăneşte în mod natural buna dispoziţie, are un talent special, unic. Încorporat, din construcţie.
Se hrăneşte cu vise, vise vii, suculente, vise pline de sevă - visele celorlalţi, evident - pe care le prinde din zbor cu mişcări precis coordonate atunci cînd îi trec pe lîngă urechi, fîlfîind din aripile alb - străvezii cu atîta inconştienţă. Nici măcar un vis nu i-a scăpat pînă acum, consideră asta un motiv de mîndrie, deoarece sînt proaspete, verzi şi-atît de gustoase. Numai speranţa din vise n-o poate înghiţi de nici o culoare, i se prelinge-napoi de-a lungul unei cute a gurii uscate, firişor alb - lăptos, mai întîi adunîndu-i-se pe bărbie şi-apoi picurînd strălucitor pe jos, la răstimpuri.

Lasă în urmă o dîră inegală de puncte şi linii, mesaj morse către întreaga lume, criptînd pe vecie în sine ura de idealuri, ura de vise, ura de speranţă, ura de viaţă. Ura de starea de bine a celorlalţi, jignitoare prin simpla ei existenţă.

5 comentarii:

Anca Dionisie spunea...

Excelent articol! Citeam si dadeam din cap...da ,da,da...Si daca ai scrie mai des...hmmm...chiar ai ce spune...do it!:)

JOKER spunea...

Mulţumesc de încurajări. Din păcate, inspiraţia mă vizitează cînd vrea ea, nu cînd vreau eu.

Rodica Botan spunea...

am mai citit postul asta cu ceva timp inainte si...mi-am numarat cunostintele la care as fi vrut sa il trimit... urit!!! F.urit din partea mea...

Sincer, ar fi sa marturisim ca la un moment dat in viata mai toti ne-am confruntat cu uritenia asta, in spatiul intim al eului nostru.

Imi aduc aminte ca a fost o vreme cind refuzam invitatiile sa vizitez acasa pe cineva. Majoritatea aici in America isi transformasera casele in ceva iesit de pe paginile ultimelor reviste de decor...altii vindeau si-si cumparau mai mare, mai mult...

Am realizat ca de cite ori vedeam ce noi achizitii au dumnealor nu-mi puteam controla pe Doamna Invidie...urita fiinta...

Asa ca ma scuzam mereu si-mi vedeam de treaba. M-am hotarit sa ma simt bine acoperindu-ma cu plapuma mea...aia care ma acoperea suficient, imi tinea de cald, de umbra, de toate.

Dupa o vreme am realizat ca unii care s-au intins prea mult au pierdut tot ce-au avut...si mi-a parut bine ca nu am intrat in hora lor...

Ce ai descris tu este un simptom pe cit de urit pe atit de frecvent...ceva ce ne viziteaza si pe noi fiecare citeodata...daca sintem sinceri recunoastem, daca nu...inseamna ca dumneaei a deschis usa si bineinteles ca nu e dispusa sa-si divulge identitatea...

JOKER spunea...

Iată că prin mine veniră ispita... Shame on me! :D
Revenind "la cestiune": nu-i bai dacă ni se-ntîmplă o dată - de două ori (... pe săptămînă?... pe zi?...), că doar nu sîntem sfinţi. E catastrofă în schimb cînd ni se-ntîmplă mai tot timpul, cînd excepţia devine regulă. Cînd albul începe să fie înlocuit cu consecvenţă de negru. Cînd nici măcar nu mai sesizăm diferenţa, cînd starea "alterată" începe să ni se pară normală.

Rodica Botan spunea...

True...true...
"O lupta-i viata , deci te lupta..."nu? N-am cunoaste fericirea daca n-am gustat durerea si nici bunatatea si generozitatea daca n-ar exista lacomia si invidia si celelalte "tzatze"...

Ca sa fi om cu adevarat iti trebuie curaj si determinare...

Again...fain post. I enjoyed it!!! Thanks