IT'S STILL MORNING 4 ME, YOU KNOW (participă la concursul "Vis Urît" :P)

De vreo cîteva luni de cînd mă chinuie talentul mi se-ntîmplă să dorm în medie 5 ore pe noapte. Ca o consecinţă firească se pare, zi după zi văd cum se ţese în juru-mi un soi de transă ce mă-nveleşte ca un prosop moale şi cald la ieşirea din baie. Şi ţine adesea de cînd plec la scîrbici şi pîna mă-ntorc acasă, colbuit de gloria succeselor profesionale, reconfortante şi pline de miez.
Are şi părţi grozave forma asta de oboseală extremă, întîmplările din jur au o altă cadenţă, un ritm ca de reggae şi o gramadă de gesturi şi vorbe ale celor din jur, trecute cu vederea de regulă, au scop şi-nţeles în sfîrşit, am ajuns să mă simt nesimţit dupa ce dorm prea mult, dacă stau şi mă gîndesc bine nici nu prea mă miră, unii îmi spun că sînt nesimţit tot timpul.
Deja văd cum cîţiva dintre voi dau din cap cu-nţeles, s-a ţăcănit în sfîrşit băiatul ăsta adică, I knew it, puteam să pun pariu că e ceva în neregulă cu el, am văzut de mult că străluceşte ceva ciudat în privirea lui, toţi o iau razna pînă la urmă, era prea frumos să fie-adevărat, bufniţele nu sînt ceea ce par a fi (surpriză, cîţiva neuroni fac deja simpatice scurtcircuite, bufniţele sînt din alt film, ăla cu Laura Palmă, dar le primesc cu drag la mine, în filmul meu e loc pentru toate bufniţele, chiar dacă ştiu bine că nu sînt ceea ce par a fi).

Numai atît vă mai spun ca să muriţi de invidie: doar eu, aflat în starea mea de graţie, îi aud pe portari vorbind în versuri, iar fetele trec pe holuri doar pentru mine în pas elegant de dans irlandez tradiţional, zi după zi.