MODUS VIVENDI

Să te extragi umpic din concret, să nu-ţi mai pese aşa de tare de tine. Să te priveşti din afară, ca pe-un personaj dintr-o carte, să iei o oarecare distanţă şi să te întrebi permanent ce semnificaţie are ceea ce spui / faci / simţi / gîndeşti. Să-ţi contempli acţiunile, reacţiile, sentimentele, ca pe-ale altuia. Să nu te mai judeci cu asprime pe tine, să nu-i mai judeci cu asprime pe alţii. Să vezi în permanenţă partea bună din toţi, umanitatea, unicitatea irepetabilă, şi să te raportezi numai şi numai la ea, cu toate riscurile..
Să nu te (mai) implici atît de tare în toate, să laşi umpic lucrurile să curgă. Să dai o şansă problemelor ce apar permanent să se coacă, ştiind că aşa se vor rezolva aproape de la sine. Apoi, la sfîrşitul zilei, să te linişteşti şi să faci bilanţul.
Şi să nu mai cauţi iluzorii succese, incerte împliniri, cu orice preţ. Să te bucuri de fiecare clipă şi de puţinul pe care îl ai, ca şi cum ar fi înseşi bogăţiile lumii, adunate toate grămadă, la picioarele tale. Uite-aşa te vei simţi ca un împărat.
În pace cu tine, e bine.
:)
Doi: aveam o pohtă niebună de cremşnit şi am găsit în magazin cremă şi foi. Mai întîi am făcut crema, apoi am desfăcut foile. Pe măsură ce întindeam crema pe foi, mi-am dar seama că mi-era pohtă doar de crema de cremşnit, de foi nu :))) Cu toate astea, l-am terminat şi l-am băgat în frigider. Acu' cică tre' să aştept vreo două - trei ore, să se înmoaie foile, de la cremă. Ceva îmi spune că, atunci cînd îl voi mînca, n-o să-mi pară rău că am aşteptat..

Doi PLUS (adică mai pe la ora unu): am avut dreptate, a meritat să aştept, cremşnitu' e mult mai bun cu foi decît fără :))
Cu răbdarea, treci şi marea...